La Instituția Prefectului – Județul Bihor s-a desfășurat o ședință de lucru pe tema instalării unui sistem anti-grindină la nivelul județului Bihor. Sistemul face parte din Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creștere a Precipitațiilor și va fi compus din 15 puncte de lansare în zona Bihor-Sălaj.
La întâlnire au participat specialiști din partea Societății Intervenţii Active în Atmosferă S.A. (SIAA) și ai Centrelor de Lansare Vrancea și Maramureș, precum și ai primăriilor Marghita, Săcueni, Tarcea, Tăuteu, Boianu Mare, Suplacu de Barcău, unde urmează să fie amplasate punctele anti-grindină în județul Bihor.
Discuțiile au vizat activitatea sistemului naţional anti-grindină şi de creștere a precipitațiilor și prezentarea acţiunilor de intervenții active în atmosferă. Specialiștii SIAA au prezentat beneficiile unui sistem coerent şi eficient care să asigure, prin intervenţii active în atmosferă, protecţia populației şi a economiei la riscurile cauzate de fenomenele meteorologice periculoase. În acest sens, s-a propus demararea unui Studiu de Fezabilitate privind realizarea Grupului de combatere Sălaj-Bihor în cadrul căruia să fie identificate, împreună cu autoritățile locale, locațiile viitoare ale celor 15 puncte de lansare anti-grindină.
Menționăm că ședința de lucru de astăzi este concretizarea unei inițiative demarate în 2021, în cadrul căreia reprezentanţii Autorității pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (AASNACP), structură subordonată Ministerului Agriculturi, s-au întâlnit la Instituția Prefectului cu reprezentanţii fermierilor şi Direcţiei Agricole din Bihor, cărora le-au prezentat beneficiile sistemelor anti-grindină. Precizăm că peste 48 de ţări din lume utilizează sistemele de intervenție activă în atmosferă pentru a proteja suprafeţe agricole însumând 92 de milioane hectare.
„Una din principalele priorități ale mandatului meu de prefect vizează dezvoltarea agriculturii județului Bihor. Trebuie să ne adaptăm condițiilor meteo actuale, atât pentru protejarea populației, cât și pentru sprijinirea agricultorilor, care aduc un aport consistent în economia județului. Voi depune toate diligențele pentru ca acest Centru de combatere a grindinei să fie realizat, pentru că va aduce beneficii pe termen lung bihorenilor„, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.