Bilanț coronavirus 16 iulie. Record absolut de infectări, în 24 de ore

Alte 777 de noi îmbolnăviri au fost raportate joi în România, bilanțul ajungând la 35.003 potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. În Bihor sunt 718 cazuri, cu 3 mai multe ca ieri, 15 iulie.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Galați, Harghita, Mehedinți, București, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani.

18 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Alte știri