În data de 15 martie 2024, în Sala Festivă a Palatului de Justiție, a avut loc dezbaterea activității Curții de Apel Oradea pe anul 2023, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor acestei instanțe. Prezentarea în sinteză a datelor statistice a relevat următoarele:
În anul 2023 Curtea de Apel Oradea şi instanţele din circumscripţia acesteia au avut de soluţionat un număr total de 124.025 dosare, înregistrându-se o creştere a volumului total de activitate cu 11.850 dosare ( 10,56 % ) față de volumul înregistrat în anul 2022.
Corespunzător volumului total de activitate în anul 2023 Curtea de Apel Oradea și instanțele din circumscripția acesteia au soluționat un număr de 83.246 dosare, valoare în creștere cu 3,93 % fată de cea înregistrată în anul 2022, când au fost soluționate 80.094 dosare.
Raportat la nivelul fiecărei instanțe se constată o scădere a numărului de cauze înregistrate la nivelul Curții de Apel Oradea ( 6.216 dosare în scădere cu 14,10 % față de anul anterior ), în timp ce la nivelul tribunalelor a avut loc o ușoară creștere ( 2,04%- 464 dosare ), iar una substanțială fiind înregistrată la nivelul judecătoriilor (15, 08 % – 12.407 dosare ).
Numărul dosarelor soluţionate de Curtea de Apel Oradea a fost de 4.933 în anul 2023, în scădere cu 12,95 % față de anul 2022, când au fost soluționate 5.667.
Ponderea cea mai mare a dosarelor nou intrate au deținut-o apelurile înregistrate în materia asigurărilor sociale (850 dosare), urmate de apelurile în materie penală (832 dosare), recursurile în materia contenciosului administrativ și fiscal (592 dosare), apeluri în materia litigii de muncă (272 dosare) și fondurile în materie contenciosului administrativ și fiscal (251 dosare).
În raport de numărul de judecători care au funcționat efectiv pe parcursul anului 2023, la Curtea de Apel Oradea, instanța a înregistrat o încărcătură pe judecător de 485,8 dosare, sub media națională care a fost de 650,8 dosare/ judecător, fapt ce o plasează pe locul 12 în cadrul curților de apel din țară. S-a înregistrat o scădere a valorii acestui indicator față de anul precedent, când încărcătura pe judecător a fost de 582,3 dosare.
Pentru perioada 01.01.2023-31.12.2023, rezultatul cumulării celor 5 indicatori de eficiență aprobați prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au plasat Curtea de Apel Oradea în gradul de performanță FOARTE EFICIENT, durata medie de soluționare a unui dosar fiind de 2,5 luni în materie penală și de 4,3 luni în materie non penală.