Casa Județeană de Pensii Bihor anunță că, începând cu data de 20 ianuarie 2025, se pot depune cereri pentru obținerea biletelor de tratament în stațiuni precum Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa, Olanesti și altele.
Documentele necesare diferă în funcție de categoria solicitantului. Pensionarii au nevoie doar de actul de identitate. Persoanele cu dizabilități, în baza Legii 448/2006, trebuie să prezinte actul de identitate, certificatul de încadrare în grad de handicap și programul de recuperare, dacă handicapul nu este permanent. Beneficiarii legilor speciale, precum L.189/2000 sau D.L.118/1990, trebuie să prezinte actul de identitate și hotărârile aferente. Veteranii de război, asigurații și șomerii trebuie să aibă actul de identitate, iar șomerii să aducă și cuponul de indemnizație din luna anterioară.
Formularele tipizate se pot descărca de pe site-ul instituției www.cjpensiibihor.ro, la secțiunea „Formulare tip – bilete de tratament”, sau pot fi ridicate de la sediul Casei de Pensii. Cererile se depun la ghișeele 11 și 12, în programul de lucru: luni – joi, între orele 8:00 – 14:00, și vineri, între orele 8:00 – 12:00.
Pentru mai multe detalii, cei interesați sunt încurajați să contacteze Casa Județeană de Pensii Bihor.