Bilete mai scumpe pe trenuri începând de duminică

Biletele de tren se scumpesc cu 4,6% începând din data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 – 2025, ele fiind actualizate cu inflaţia.

Pentru distanța kilometrică 1 – 40 km, achiziționarea tichetului de rezervare este opțională, indiferent de categoria și subcategoria trenului. Tariful pentru rezervare loc va fi de 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, în timp ce la trenurile Regio şi Interregio va costa în funcţie de distanţă, astfel:

între 1-60 km – 1,5 lei,
între 61 – 120 km – 2,5 lei,
între 121 – 250 km – 4 lei,
între 251 – 500 km – 4,5 lei,
peste 500 km – 6 lei.
Pentru distanţa kilometrică 1 – 40 km, achiziţionarea tichetului de rezervare este opţională, indiferent de categoria şi subcategoria trenului.

În ceea ce priveşte vagoanele de dormit, suplimentul pentru cabină single va costa 235,50 lei, de la 225 lei în prezent, indiferent de distanţă. Suplimentul pentru pat într-o cabină cu două locuri va fi tarifat de la 15 decembrie 2024 cu 125,5 lei (120 lei acum), iar în cabina cu trei locuri va fi de 104,5 lei.

La vagoanele cuşetă, tariful pentru un pat într-o cabină cu patru locuri va creşte la 81,5 lei (de la 78 de lei acum), iar într-o cabină cu şase locuri va ajunge la 60,5 lei, de la 58 de lei.

Transportul bicicletelor nepliabile va costa între 7,5 lei şi 26 de lei, în funcţie de distanţă.

Distribuie informația
Alte știri