Biletele CFR se scumpesc de la 1 august. Abonamentul metropolitan Oradea, mai scump cu 6%

Biletele de tren se vor scumpi începând cu 1 august, ca urmare a majorării cotei TVA de la 19% la 21%, potrivit unui proiect al Ministerului Transporturilor. Măsura va duce la creșteri variabile ale tarifelor în funcție de tipul călătoriei.

De exemplu, tariful pentru o călătorie metropolitană în București, Iași, Brașov sau Timișoara va crește cu 4 puncte procentuale, iar un abonament metropolitan Oradea se va scumpi cu 6 puncte procentuale. Cele mai mari creșteri vizează titlurile de călătorie spre Aeroportul Henri Coandă, unde prețul unei singure călătorii va urca cu 9 puncte procentuale.

Tarifele pentru autorizațiile și permisele de călătorie destinate angajaților CFR și familiilor acestora nu vor fi afectate.

Alte știri