Călătoria cu trenul de la Cluj la Oradea se va scurta de la trei ore la o oră şi 45 de minute după octombrie 2024, când vor fi terminate lucrările de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, potrivit primarului Cluj Napoca, Emil Boc.
„Dacă astăzi faci cu Interregio trei ore de la Cluj la Oradea cu trenul, după finalizarea proiectului, care înseamnă octombrie 2024, după cum am văzut graficul de execuţie, vei face o oră şi 45 de minute până la Oradea”, a spus luni Emil Boc la ZiuadeCluj. Boc a menţionat că proiectul de care ferată are finanţare europeană asigurată, spre deosebire de autostrada până la graniţa cu Ungaria, pentru care România „nu are încă toţi banii pregătiţi acolo” şi va depinde de susţinerea de la buget.
Impreuna cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, si cu primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, am semnat acordul de implementare a proiectului Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor., a scris Boc pe Facebook
Durata de implementare a proiectului este de 48 de luni, executia lucrarilor va avea loc in perioada aprilie 2021-octombrie 2024. Valoarea proiectului este de 7.301.433.356,42 lei, plus TVA, fonduri europene si de la buget.