Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 1 februarie 2017, cu o valoare de 361 de lei

Bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2017, cu o valoare de 361 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 28 februarie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu luni, 20 martie, timp de 30 de zile. Fericitii castigatori trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

În 2017, Ministerul Finanțelor Publice organizează extrageri lunare în cadrul Loteriei bonurilor fiscale și două extrageri ocazionale, una de Paște și una de Crăciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.

Distribuie informația
Alte știri