Bonurile fiscale în valoare de 639 de lei emise în data de 2 mai au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 16 iunie 2019. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 mai 2019. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).