Bradul de Crăciun – simbol al vieții, al speranței și al tradițiilor care ne leagă de trecut

Din cele mai vechi timpuri, plantele și copacii care își păstrează verdele chiar și în mijlocul iernii au fost pentru oameni un simbol al vieții, al continuității și al speranței. În vremuri în care natura părea să se stingă sub frig și întuneric, verdele neclintit al copacilor amintea că viața nu dispare, ci așteaptă să renască.

Anticii egipteni credeau că Soarele este un zeu, iar iarna, atunci când își pierde din putere și strălucire, trebuie venerat. În semn de respect pentru zeul-soare Ra și ca simbol al triumfului vieții asupra morții, aceștia împodobeau și aduceau în casele lor ramuri verzi de palmier, un gest ritualic menit să cheme lumina și renașterea.

Primul brad de Crăciun despre care vorbesc documentele ar fi fost împodobit în anul 1510, în Lituania, însă tradiția aducerii bradului în casă s-a răspândit în Europa prin intermediul Germaniei. Aici, ramurile bradului erau decorate cu lumânări aprinse, simbol al luminii care învinge întunericul.

Astăzi, în milioane de case din întreaga lume, bradul se află în centrul sărbătorilor de Crăciun, devenind un simbol al bucuriei, al darurilor, al iubirii și al familiei. În vârful său este așezată fie o stea, amintind de cea care i-a călăuzit pe magi la Betleem, la nașterea lui Iisus, fie un îngeraș, simbol al ocrotirii și al ospitalității căminului. Sub ramurile sale, cadourile așteaptă să aducă zâmbete și emoție celor dragi.

Obiceiul împodobirii pomilor nu este străin nici spațiului românesc. Încă din vremea strămoșilor daci, bradul avea un rol ritualic important, fiind prezent la momentele esențiale ale vieții: naștere, nuntă și moarte. La nașterea unui copil, se sădea un brad cu care pruncul era simbolic înfrățit, iar în unele zone nou-născutul era închinat de moașă în fața unui brad. La nuntă, în multe regiuni, un brad împodobit era purtat cu cinste de cavalerul de onoare, iar la înmormântarea tinerilor necăsătoriți, un brad decorat deschidea cortegiul funerar.

Legătura dintre brad și sărbătoarea Crăciunului este însă una relativ recentă, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub influența Europei de Vest. În România, se spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit de o bonă de origine germană, în casa unui boier din București. Bradul, decorat după obiceiul german, a impresionat atât de mult invitații, încât, în anii următori, tradiția a fost preluată și de alte familii.

Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală a avut loc în anul 1871, cu ocazia aniversării Principesei Mărioara, fiica regelui Carol I și a reginei Elisabeta. În „Memorii”, principele Carol evocă Ajunul Crăciunului din anul 1874 ca fiind „de o frumusețe strălucitoare”, moment în care principesa Elisabeta a împodobit, pentru prima dată, nu mai puțin de 14 brazi în Sala Tronului, după obiceiul țărilor nordice. Evenimentul a reunit elita Bucureștiului, iar oaspeții au primit daruri simbolice, într-o atmosferă de sărbătoare și lumină.

Astfel, bradul de Crăciun rămâne nu doar un element decorativ, ci un simbol viu al legăturii dintre trecut și prezent, dintre credință, tradiție și bucuria de a fi împreună.

Echipa oradeaindirect.ro