În fiecare an, pe 15 mai, când bujorii încep să-și deschidă petalele și să îmbrace dealurile în valuri de roșu intens, sărbătorim Ziua Bujorului Românesc. O floare cu parfum de tradiție, cu forța simbolului și cu o frumusețe care înnobilează primăvara.
Bujorul a fost declarat Floare Națională a României în 2022, prin lege promulgată de președintele Klaus Iohannis, dar dragostea românilor pentru această floare merge mult mai departe în timp. Este și simbolul veteranilor Armatei Române, purtat cu mândrie în semn de respect și recunoștință.
Marca “Bujorul românesc” este protejată la OSIM, ca marcă figurativă individuală – o recunoaștere a valorii și identității acestei flori emblematice.

În Bihor, bujorul banatic (Paeonia officinalis ssp. banatica) înflorește cu timiditate, dar cu o grație aparte, pe Dealul Pacău, în sud-estul satului Borz, comuna Șoimi. Aici, în pădurea de cer, se întinde o rezervație naturală de 15 hectare, declarată arie protejată în anul 2000, parte a sitului Natura 2000 – Defileul Crișului Negru.
Bujorul banatic este un tezaur botanic rar, ocrotit la nivel european prin Directiva Habitate. Este floarea care înnobilează dealurile și spune, în tăcerea ei, povestea naturii neatinse, a frumuseții care trebuie păstrată.