Bursele de reziliență în valoare de 300 de lei pe lună vor fi primite de primii 30% dintre elevii dintr-o clasă care au avut la finalul anului școlar trecut media anulară de cel puțin 7,00 și cel mai mult 9,50. Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de Ordonanță de Urgență.
„Bursele de reziliență se acordă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul «Școlii din Spital» sau la domiciliu, în anul școlar următor revenirii în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Tipurile de bursă de care pot beneficia elevii din România
După adoptarea acestei Ordonanțe, elevii din țara noastră pot beneficia de următoarele tipuri de burse:
- bursă de excelență olimpică I – între 750 și 3.000 de lei;
- bursă de excelență olimpică II – 700 de lei;
- bursă de merit – 450 de lei;
- bursă de reziliență – 300 de lei (începând cu anul școlar 2024-2025);
- bursă socială – 300 de lei; bursă pentru mame minore – 700 de lei;
- bursă tehnologică – 300 de lei.