Bursele pentru elevi în anul școlar 2024-2025. Ce sume vor primi în fiecare lună unii dintre ei

În anul școlar 2024-2025, elevii de la gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, inclusiv învățământ profesional și dual, cu excepția elevilor din clasa a V-a și a IX-a, primesc bursă de merit.

Primul criteriu de acordare a bursei de merit în noul an școlar este dacă elevii din clasele specificate au media notelor mai mare sau egală cu 9,50 și au media 10 la purtare, ori calificativul „foarte bine” la purtare la terminarea anului școlar anterior. De asemenea, bursa de merit nu se acordă (se suspendă) pentru luna în care un elev are mai mult de 10 absențe nemotivate.

Elevii din clasele primare de stat vor lua în anul școlar 2024-2025, la fel ca până acum, doar burse sociale.

Pentru elevii din clasa a V-a se va calcula media primelor două module de cursuri/de învățare din anul școlar în curs. Pentru pentru acordarea burselor în anul școlar 2024-2025, potrivit metodologiei, media trebuie să fie egală sau mai mare cu 9.50. Elevii din clasa a IX-a vor primi bursă de merit pe baza mediei de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual, mediile trebuie să fie egale sau mai mari de nota 9,50.

O altă noutate în anul școlar 2024-2025 este aceea că au dreptul la bursă de merit și bursă de reziliență și elevii din învățământul profesional și dual, care au obținut: Premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației; Premiul I la etapele naționale ale concursurilor/competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației.

Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelență olimpică pe an, de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior, ca medie generală, ori rezultate la competiții.

Bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit. Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II, și cu bursa de merit/ bursa de reziliență și bursa tehnologică, prevede metodologia nouă.

Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor școlare pentru elevi este: Bursa de merit – 450 lei/lună; Bursa de reziliență – 300 lei/lună; Bursa socială – 300 lei/lună; Bursa tehnologică – 300 lei/lună. La aceasta se adaugă, după caz, și bursa pentru mame minore, în valoare de 700 lei/lună.

Distribuie informația
Alte știri