Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru şapte judeţe şi municipiul Bucureşti, şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de judeţe, înclusiv în Bihor, valabile pa parcursul zilei de vineri.
Potrivit meteorologilor, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 38-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, subliniază ANM.
Totodată, în Crişana, nordul Banatului şi al Olteniei, nordul şi estul Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 37 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.
Sunt vizate de atenţionarea Cod galben judeţele Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Clăraşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.