Fotbaliştii de la FC Bihor susţin în această perioadă pregătirea centralizată până vineri, 9 februarie. Elevii antrenorului Florin Farcaş au la Băile Felix una dintre cele mai importante etape din pregătirea acestei ierni. Este perioada acumulărilor fizice, atât de importantă în perspectiva pregătirii cât mai bine a stagiunii de primăvară.
„În primul rând, vreau să spun că avem condiţii bune de pregătire. Apoi, suntem tot timpul într-un proces de evaluare şi de căutări. Programul de cantonament este unul de acumulare şi încărcare, pentru că e important ca în această perioadă să ne pregătim bine. Desfăşurăm programul de cantonament cu două antrenamente zilnice, antrenamente de intensitate destul de mare, ca încărcare şi volum. Toţi băieţii răspund bine, sunt receptivi. Suntem încrezători şi vrem ca echipa, din punct de vedere fizic, din punct de vedere tehnic, dar şi din punct de vedere tactic, să arate mai bine decât a arătat anul trecut”, a declarat antrenorul principal Florin Farcaş.
La pregătirile centralizate din Băile Felix, staff-ul tehnic al echipei orădene are la dispoziţie un lot de 27 de fotbalişti, din care trei sunt portari. Antrenamentele cuprind inclusiv alergări în pantă, aşa cum s-a întâmplat şi când au ajuns jurnaliştii în cantonamentul roş-albaştrilor.
Chiar dacă se află în plin cantonament, echipa roş-albastră nu omite nici jocurile de verificare. Marţi, 6 februarie, va susţine următorul joc de pregătire cu CS Oşorhei, programat de la ora 16:30. De asemenea, la finalul cantonamentului, vineri, 9 ianuarie, FC Bihor se va deplasa la Satu Mare, pentru amicalul cu CSM Sighetu Marmaţiei.