Turul național „4PEACE – Inteligența emoțională în școli, NU bullying” ajunge la final, cu un eveniment dedicat profesorilor, părinților și adolescenților, ce va avea loc marți, 5 noiembrie, la Sala Filarmonicii de Stat Oradea.
Evenimentul face parte din programul educațional derulat de „Pașaport pentru Succes”, în parteneriat cu Asociația Plantăm Speranță și cu sprijinul Poliției Române – Direcția Siguranță Școlară.
Scopul proiectului este promovarea inteligenței emoționale și a colaborării în școli, contribuind la reducerea fenomenului de bullying. Polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară Bihor vor împărtăși experiențe practice privind intervenția în astfel de situații și importanța dezvoltării abilităților emoționale în rândul elevilor.
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere online, la: