Viareggio m-a întâmpinat în haine de sărbătoare. Străzile vibrau de energie, iar pe faleză, între albastrul mării și soarele blând al Toscanei, se desfășura un spectacol cum rar îți este dat să vezi. Peste tot erau oameni costumați, purtând măști sofisticate sau amuzante, cu fețele luminate de entuziasm. Copiii alergau de mână cu părinții, aruncând confetti, iar muzica răsuna peste tot, transformând orașul într-o scenă vie, plină de culoare și exuberanță.
Apoi, a început magia.
Corsi Mascherati, paradele carelor alegorice, sunt sufletul acestui carnaval. Am simțit freamătul mulțimii în timp ce primele care uriașe și-au făcut apariția. Sunt creații impresionante, adevărate opere de artă în mișcare, unele de până la 20 de metri înălțime, construite cu o măiestrie incredibilă. Fiecare car spune o poveste, fie că este despre politica globală, schimbările climatice sau cultura pop. Dar totul este filtrat printr-o satiră inteligentă, cu figuri exagerate și expresii care smulg zâmbete sau ridică semne de întrebare.
Cel care mi-a atras cel mai mult atenția – și care a și câștigat marele premiu al ediției – a fost „Sic transit Gloria Mundi”, o alegorie semnată de Carlo și Lorenzo Lombardi. Imaginează-ți un car uriaș, dominat de o figură feminină impunătoare, îmbrăcată în straiele unui papă. Un concept provocator, menit să deschidă discuții despre rolul femeii în Biserică. Unii priveau cu admirație, alții cu uimire, dar nimeni nu rămânea indiferent.
Un alt car premiat, „È tardi è tardi è tardi”, surprindea nebunia vieții moderne. Personajele sale păreau mereu pe fugă, prinse într-o spirală amețitoare a timpului. M-am regăsit, poate și tu te-ai fi regăsit în povestea lui – căci cine nu simte uneori că timpul se comprimă, că alergăm mereu spre ceva, fără să mai avem timp să respirăm?
Parada a continuat ore întregi, între dansuri, cântece și mii de oameni fascinați de spectacol. Viareggio pulsa, într-un ritm unic, greu de descris în cuvinte.
Seara s-a încheiat într-un mod care mi-a tăiat respirația. După apus, cerul s-a umplut de lumini spectaculoase, focurile de artificii pictând povești deasupra mării. A fost un final grandios, ca un bis strălucitor la un spectacol deja memorabil.
Plecând de acolo, am știut un singur lucru: dacă există evenimente care merită trăite măcar o dată în viață, Carnavalul de la Viareggio este, fără îndoială, unul dintre ele. Și, sincer, cred că mi-ar plăcea să-l revăd. Poate chiar mai multe decât o dată.
Dorina – Lia Ursente
