Castelul Peleș, printre cele mai vizitate obiective turistice de la noi din țară

Foto: Gabriel Popescu

Castelul Peleş a fost construit în stil neorenascentist, la cererea regelui Carol I, inițial ca reședință de vară a familiei regale, dar ulterior a fost folosit și în scopuri oficiale.

Peleșul a fost reședință regală până în anul 1947, fiind naționalizat de autoritățile comuniste un an mai târziu și transformat în muzeu începând cu anul 1953, în timp ce alte clădiri din complex au devenit case de creație și odihnă pentru artiștii agreați de regimul comunist. În 1975, din cauza stării avansate de degradare, castelul a fost închis pentru public, fiind folosit doar ocazional, în scopuri de protocol. Abia din anul 1990, după căderea regimului comunist, castelul Peleș a fost redeschis vizitatorilor, iar din anul 2007 a reintrat în proprietatea familiei regale care l-a închiriat Ministerului Culturii.

Arhitectura sa deosebită, amplasarea pitorească în mijlocul naturii, dar totodată aproape de centrul orașului Sinaia, și istoria impresionantă a clădirii fac din acest castel o atracție unică, atât pentru turiștii străini, cât și pentru români.

Castelul Peleș poate fi vizitat numai în grup organizat, printr-un tur ghidat care durează aproximativ 45 de minute. Există tururi în limba română sau în limbi străine, iar taxa de ghidaj este inclusă în prețul biletului de intrare. Programul de vizitare este următorul:

●      Luni di Marți: închis

●      Miercuri: 10:00 – 17:00

●      Joi – Duminică: 9:15 – 17:00

Pentru a vizita castelul, se pot cumpăra biletele online (www.bilete.peles.ro) sau de la casele de bilete de la Peleș sau Pelișor.

Pentru expoziția de bază, care include numai parterul castelului, prețul este de 50 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru pensionari și 12,5 lei pentru elevi sau studenți. Pentru turul care include parterul și primul etaj, prețurile sunt: 100 lei, 50 lei, respectiv 25 lei, iar pentru turul complet (parter, etajul 1 și etajul 2) tarifele sunt 150 lei, 75 lei și 37,5 lei.

Sursa: stirileprotv.ro

Distribuie informația
Alte știri