Moş Crăciun vine şi în acest an la Oradea, la invitaţia Primăriei Municipiului. El va sosi cu trenul sâmbătă, 22 decembrie, la ora 10.00, putând fi întâmpinat de copii...
Stiri
Moşul cel bun, cu desaga în spinare, a poposit şi în acest an la Centrul de Zi unde îl aşteptau deja copiii nerăbdători. Şi pentru că au fost cuminţi...
Prima vacanță, cea de iarnă, pentru toti elevii începe în 22 decembrie, durând până în 13 ianuarie. Elevii se întorc la școală în 14 ianuarie urmând să ia o...
Imobilul care a gazduit vreme de multi ani sediu fostului PD din Parcul Traian va fi demolat si refacut din temelii. In locul sau va aparea o cladire multifunctionala...
Cabinetul Dăncilă se va reuni, vineri, 21 decembrie, în ședință la Palatul Victoria, de la ora 18.30. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat ca în această ședință o să...
CSM CSU Oradea susține ultimul meci pe teren propriu în anul calendaristic 2018. Roș-albaștrii se duelează cu SCM Universitatea Craiova, una dintre performerele începutului de sezon în România. Meciul...
Primele 10 ambulanțe din lotul de 31 programate pentru Bihor au ajuns deja în teritoriu. “Au fost achiziționate de Guvernul României prin Programul Operațional Regional. Următorul lot va veni...
Stiri
Prima măsură concretă a Alianței Vestului: Orădenii vor avea recunoscute în Timișoara abonamentele de calatorie si parcare publice
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat joi seară că în consiliul local al municipiului a fost luată decizia de a fi recunoscute abonamentele pe transportul în comun și cele...
Dacă pe tabloul principal al primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open 2019, avem 6 reprezentante, pe cel al calificărilor, singura jucătoare româncă prezentă este bihoreanca Irina...
Promo
Stiri
Identitatea vizuala a Muzeului Orasului Oradea, inspirata de branding-ul unui ONG din SUA?
Atunci cand vine vorba despre branding si identitate vizuala echipa Primariei Oradea nu pare sa gaseasca solutiile cele mai potrivite. La inceputul acestui an, APTOR a reusit sa desfasoare...