Cătunul Verde s-a născut dintr-o dorință sinceră de a-i ajuta pe cei din jur, dar și pentru că cea care a pus bazele ONG-ului și-a dorit să păstreze tradițiile și meșteșugurile populare, precum și să protejeze natura. Nu a devenit actriță, așa cum a visat, dar a ajuns să-și trăiască propria viață ca pe un film cu oameni buni și dedicați. Geta Szabo, mama Cătunului, a ales să studieze asistența socială, un domeniu care i se potrivește ca o mănușă și în care, de altfel, activează cu responsabilitate și dedicare.
Nu este remunerată, ci un simplu voluntar în cadrul asociației pe care nu a gândit-o ca pe o afacere profitabilă, ci ca pe o extensie a propriei familii. Înconjurată de prieteni buni care mai sprijină organizația financiar, Geta a început, în 2014, cu activități dedicate copiilor care ajung anual la Spitalul de Recuperare din Băile 1 Mai.
În iarna aceluiași an a ieșit pe străzi cu sandwich-uri și ceai cald pentru oamenii străzii, iar astăzi a ajuns să deruleze acțiuni pentru micuții din spitale, activități recreative pentru copiii vulnerabili, proiecte de tineret, acțiuni de într-ajutorare a familiilor nevoiașe și chiar mici festivaluri pentru beneficiarii al căror număr a crescut semnificativ de-a lungul anilor.
În urmă cu un an și jumătate, Cătunul Verde avea să răspundă uneia dintre cele mai mari provocări, și anume, criza refugiaților. Cu un copil de 3 ani și jumătate și cu al doilea ce abia venise pe lume, Geta nu s-a gândit de două ori atunci când cei de la Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor au venit cu ideea de-a lansa o colectă pentru ucrainenii care fugeau din calea războiului.
Așa a început Cătunul Verde să adune și să trimită donații, însă cele mai consistente au fost posibile datorită campaniei derulată de Banca pentru Alimente Oradea împreună cu Lidl, de pe urma căreia au fost ajutați refugiați aflați în tranzit sau care au rămas pe o perioadă mai lungă în jud. Bihor.
Mobilizarea voluntarilor a fost una nemaîntâlnită, povestește Geta, care a strâns în jurul ei sute de oameni, mici și mari, copii, adulți și vârstnici, indiferent de profesie sau confesiune, mânați de același scop, acela de-a da o mână de ajutor. Mama Cătunului povestește că a lucrat direct cu câteva sute de refugiați, iar indirect cu comunități întregi din Ucraina spre care a direcționat sute de tone de ajutoare.
Pentru câțiva dintre ei, Geta a făcut mai mult, ca pentru beneficiarii de zi cu zi ai organizației pe care o conduce. Le-a prezentat Oradea într-un tur ghidat, a organizat activități recreative, concerte și spectacole și chiar i-a luat într-o excursie de o zi la Șuncuiuș. Pe copii i-a dus inclusiv la grădina zoologică și la ștrand, iar în august, anul trecut, i-a bucurat cu o tabără de terapie prin artă.
A făcut toate astea, pe lângă programele constante de educație, tabere și implicare în comunitate pe care le desfășoară pentru copiii din medii defavorizate din județul Bihor. Pe bună dreptate, Cătunul Verde a primit distincția de ONG-ul Anului 2022 la Gala Comunității Bihorene organizată de Fundația Comunitară Oradea. În anul 2023 Cătunul a continuat cu multă implicare în comunitatea locală, cu programele de educație pentru tineri, ateliere, excursii, tabere, piața Verde din fiecare joi, Trenul Iepurașului și activități pentru copiii care ajung în recuperare cu boli rare la Spitalul din 1 Mai.
Multe dintre activitățile pe care le desfășoară Cătunul Verde au fost sprijinite de Banca pentru Alimente Oradea. Fie că sunt alimente salvate de la risipă sau produse non-food, toate sunt de mare folos pentru activitatea constantă a organizației. Mulți dintre copiii care provin din familii defavorizate primesc gustări și mese calde, iar cea mai mare parte din acțiunile recreative se desfășoară cu aceste ajutoare.
„Colaborarea cu Banca pentru Alimente Oradea pentru noi este o șansă de-a ne dezvolta. Datorită donatiilor primite de la Bancă am reușim să economisim sume importante de bani pe care i-am investit în dezvoltarea altor proiecte. Aș spune că fără acest ajutor ne-am fi oprit demult, întrucât, fără să exagerez, de multe ori, activitatea nostră se bazează în proporție de 80-90 % pe ceea ce primim de la Bancă’’, ne-a povestit Geta.
Banca pentru Alimente Oradea sprijină 130 de organizații cu programe sociale în regiune, în 3 ani de activitate a colectat peste 2000 de tone de alimente, care au hrănit mai bine de 30.000 de persoane în nevoie. S-a implicat activ și în criza refugiaților, ajutor care a continuat în 2023 cu ajutorul primit în programul Bine360, finanțat de People in Need prin Fundația Comunitară Oradea.
Anca D.