Institutul Național de Sănătate Publică a raportat o creștere cu 86,2% a cazurilor de COVID-19 în perioada 6–12 ianuarie, comparativ cu săptămâna precedentă. În total, 162 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2, dintre care 52 erau cazuri de reinfectare.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 7 decese asociate virusului, 4 fiind raportate ca noi, iar 3 fiind anunțate cu întârziere.
Pentru diagnosticare, s-au efectuat 776 de teste RT-PCR și 16.068 de teste rapide antigenice.
De la începutul pandemiei, România a înregistrat 3.582.293 de cazuri de COVID-19 și 69.243 de decese asociate.