Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat, surse din CCR, potrivit Agerpres.
La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.
În esenţă, Guvernul reitera în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.
Judecătorii CCR s-au pronunțat miercuri cu privire la o modificare făcută de social-democrați la rectificarea bugetului pe 2020. Decizia vine însă în contextul în care Guvernul pregătește un nou proiect de buget pentru 2021, astfel că sunt minime șansele ca pensiile să fie majorate cu 40%. O majorare cu 14% a pensiilor produce deja efecte.
Legea care prevede majorarea cu 40%, declarată constituțională miercuri de CCR, va fi trimisă pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis, care poate să o retrimită în Parlament pentru reexaminare. Este de așteptat ca noua majoritate din Parlament să anuleze creșterea cu 40% a pensiilor și să păstreze creșterea de 14% stabilită anul trecut de guvernul PNL.