Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 28 noiembrie o conferință de presă cu privire la forma finală a proiectului privind taxele și impozitele locale pentru 2020, proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local.
„Va exista o majorare a impozielor și taxelor cu 4.6%, potrivit cu rata inflației, majorare pe care municipalitatea e obligată să o facă, la fel ca toate administrațiile publice din țară. Pe lângă această noutate, vor mai fi trei taxe noi care urmează să fie implementate. Acestea privesc următoarele situații particulare: clădirile racordabile la rețeaua de gaze naturale sau termoficare, dar care nu au încheiat un contract în acest sens, construcțiile realizate fără autorizație de construcție și spațiile neîngrijite cuprinse între limita de proprietate și trama stradală”, a precizat viceprimarul Birta.
Astfel, se prevede o cotă majorată cu 50% pentru clădirile racordabile la rețeaua de gaze naturale sau termoficare, dar care nu au încheiat un contract în acest sens. Această prevedere apare în textul Hotărârii de Consiliu Local, dar va avea aplicabilitate doar din anul 2021.
Această prevedere va duce la reducerea poluării din municipiu, având în vedere că sunt încă locuințe care continuă să se încălzească cu lemne sau cărbuni, deși au posibilitatea racordării la gaze naturale sau termoficare.
Viceprimarul Florin Birta a făcut un apel către toți cetățenii care se află în această situație: „Chiar dacă această taxa se va aplica din anul 2021, îi rugăm pe cei aflați în acestă situație să demareze deja procedura racordării la gaze naturale sau la termoficare. De asemenea, recomandăm ca atunci când mai multe familii de pe o stradă sau dintr-un areal se află în această situație, să facă un proiect comun către distribuitorul de gaze sau către Termoficare, pentru că astfel costurile sunt mai mici, decât dacă procedura se demarează individual.”
De la 1 ianuarie 2020 se va implementa o nouă taxa, care vizează construcțiile realizate fără autorizație de construire. Este vorba de o taxă pentru întocmirea procesului verbal de constatare a construcțiilor fără autorizație de construire, pentru acele clădiri pentru care intervine termenul de prescripție. Aici avem două situații: dacă cineva și-a construit o casă fără autorizație de construire și Primăria Oradea prin Poliția Locală – Compartimentul Disciplina în Construcții descoperă acea construcție în termen de 3 ani de zile, conform legii se aplică amendă și se dispune intrarea în legalitate, iar a doua situație este când Primăria descoperă acea construcție după 3 ani de zile, când legea nu mai prevede posibilitatea sancționării prin proces verbal a acelei construcții.
Pentru această a doua situație, s-a instituit taxa pentru întocmirea procesului verbal de constatare a construcțiilor fără autorizație de construire. Cuantumul taxei este de 5000 lei/proces verbal pentru clădiri sau corpuri de clădire noi și de 2000 lei/proces verbal pentru clădiri anexă.
„Chiar dacă există un vid legislativ pentru această situație, încercăm să venim cu completările necesare și încercăm să reducem fenomenul construirii fără autorizație în municipiul Oradea, pentru că încă mai avem foarte multe situații de acest fel. Mai mult, trebuie să știm că cuantumul amenzii pentru intrarea în legalitate a unei construcții fără autorizație, chiar dacă situația se încadrează în cei trei ani de zile, este între 1000 și 10.000 lei. Pentru situația în care construcția ilegală e depistată după încheierea celor trei ani de zile de când a fost realizată, se propune o cotă adițională de 50% pentru impozitul pe clădirea realizată fără autorizație de construire, care se aplică până la intrarea în legalitate a construcției. Prin majorarea acestui impozit încercăm să îi stimulăm pe cei care trebuie să intre în legalitate să o facă într-un termen cât mai scurt”, a spus viceprimarul Florin Birta.
Cea de-a treia taxă se aplică persoanele fizice sau juridice care nu-și întrețin terenurile proprii, respectiv zona cuprinsă între limita de proprietate și trama stradală. De la această situație sunt exceptate locuințele tip condominiu, asociațiile de proprietari unde sunt încheiate acele contracte de dare în administrare a spațiilor verzi adiacente. Procedura cuprinde notificarea, stabilirea unui termen de conformare, verficarea conformării și lansarea comenzii pentru execuția lucrărilor. Taxa specială pentru întreținerea terenurilor neîngrijite este de 0,7 lei mp /intervenție, iar termenul de plată a acestei taxe este de 60 de zile.