Ce reguli trebuie să respecte românii care călătoresc în Bulgaria. Anunţul Ambasadei României în Bulgaria

Bulgaria şi-a deschis graniţele începând cu 1 iunie. Cetăţenii români care vor să-şi petreacă vacanţele în Bulgaria sau doar tranzitează această ţară vor trebui să respecte anumite reguli. Ambasada României în Bulgaria a anunţat că, începând cu 15 iunie 2020, intră în vigoare noi prevederi privind intrarea/tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria.

Astfel, cetăţenii români nu vor mai sta în carantină 14 zile la intrarea în Bulgaria. Cetăţenii care vin din ţări precum Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Belgia, Portugalia și din toate statele terțe în raport cu Uniunea Europeană, cu excepția Republicii Serbia, Bosniei și Herțegovinei și Muntenegrului au obligaţia de a sta 14 zile în carantină la domiciliu sau în alt loc de cazare. Sunt exceptate de la carantinare persoanele care tranzitează Bulgaria pentru a ajunge în statul de reşedinţă.

”Conform ordinului ministrului sănătății nr. RD-01-338, adoptat la 13 iunie 2020, începând cu 15 iunie 2020, sunt aplicabile noi prevederi privind intrarea/tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria. Prin acest nou ordin, se menţine eliminarea măsurii carantinei de 14 zile pentru persoanele care intră pe teritoriul Republicii Bulgaria din mai multe state, inclusiv România.

Efectuează carantină pe termen de 14 zile, la domiciliu sau alt loc de cazare, persoanele care intră pe teritoriul Republicii Bulgaria din următoarele state, care reprezintă punctul inițial al călătoriei persoanei respective: Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Belgiei, Republica Portugheză, precum și din toate statele terțe în raport cu Uniunea Europeană, cu excepția Republicii Serbia, Bosniei și Herțegovinei și Muntenegrului.

Sunt exceptate de la carantină persoanele care tranzitează către statul în care au reședința.

La intrarea în Republica Bulgaria, persoanele care nu sunt plasate în carantină, precum și persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, prezintă organelor de control de sănătate publice de la frontieră o declarație pe proprie răspundere prin care se obligă să respecte măsurile anti-epidemiologice, introduse pe teritoriul Republicii Bulgaria prin ordinul ministrului sănătății și confirmă că au luat cunoștință de riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19″, se arată în postarea Ambasadei. 

Alte știri