Ce se întâmplă cu Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2023.

Aproape 90.000 de beneficiari așteaptă deblocarea Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, suspendat în urma unei hotărâri a Curţii de Apel Oradea prin care s-a admis cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet spune că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a făcut recurs.

”Fie instalatorul nu are dreptate și programul va continua , fie i se dă dreptate și atunci, cu societatea respectivă inclusă în program, din nou vom putea să nu pierdem nicio zi și românii să beneficieze cât mai repede de aceste investiții”, a declarat ministrul, la postul TV Digi24.

Mircea Fechet a precizat că sunt cinci litigii similare și se așteaptă decizii unitare ale instanțelor. Despre program, a spus că toate termenele vor fi prelungite cu perioada în care a fost suspendat.

Distribuie informația
Alte știri