Ce se mai construiește în Oradea. Un nou aparthotel a primit aviz favorabil

Dezvoltarea turismului în Oradea atrage tot mai multe proiecte imobiliare. Astfel, un aparthotel se va construi pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea nr 37, în acest sens fiind întocmit un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD). Inițial, în ședința CMUAT din data de 15 aprilie, solicitantul a primit aviz nefavorabil din cauza volumetriei agresive a clădirii. Drept urmare, proiectul a fost modificat ținându-se cont de recomandările specialiștilor, astfel că a fost ajustat și temperat în ceea ce privește volumetria, iar în ședința de joi avizul a fost favorabil. 

Solicitantul, persoană fizică, propune construirea unui aparthotel, cu zonă de recepție și parcare la primul nivel și apartamente în regim hotelier la nivelele superioare și împrejmuire. Se vor construi 24 de apartamente și 11 locuri de parcare.

Imobilul va avea regimul de înălțime S+P+1E+E retras+mansardă, iar accesul auto și pietonal se va realiza din strada Parcului, care se va lărgi în dreptul amplasamentului. Se vor amenaja spații verzi pe o suprafață de minimum 15% din suprafața terenului. 

Alte știri