Cea mai mare performanță din istoria CAO. Echipa orădeană s-a calificat în 16-imile Cupei României. VIDEO

Club Atletic Oradea este surpriza Turului 4 din Cupa României la fotbal după ce bihorenii au câștigat, miercuri, disputa cu Universitatea Cluj. CAO a marcat de două ori în prima repriză, Flaviu Porumb în minutul 35 și Florin Chitaș ăn minutul 39. În partea a doua, clujenii au preluat inițiativa, au marcat un gol și au mai avut o bară, dar în final au ieșit învinși de pe stadionul Iuliu Bodola.

Pentru CAO, victoria cu Universitatea Cluj reprezintă cea mai bună performanță din istorie pentru că trimite Oradea in faza cu saisprezecimilor Cupei României, etapă care se va disputa peste două săptămâni.

În funcție de tragerea la sorți, la Oradea ar putea ajunge una dintre cele mai bune echipe din fotbalul românesc, pentru că în competiție vor intra și echipele din prima ligă.

Distribuie informația
Alte știri