Cei mai buni antreprenori și IMM-uri din România, premiați la cea de-a 33-a ediție a Topului Național al Firmelor Private

IMM România, cea mai mare confederație patronală a antreprenoriatului românesc, a premiat luni, 10 noiembrie, cele mai performante companii mici și mijlocii și antreprenori de succes din ultimul an, în cadrul cele de-a 33-a ediții a Topului Național al Firmelor Private din România.

„A fost un an plin de provocări, dar și de lecții valoroase, în care mulți dintre noi au redescoperit puterea de a merge mai departe. Adevărații campioni ai României sunt antreprenorii care ne învață zi de zi lecția curajului, a perseverenței și a responsabilității”, a declarat Florin Jianu, președintele IMM România, subliniind importanța susținerii inovației, investițiilor și educației profesionale.

De-a lungul anilor, evenimentul a reunit peste 37.000 de participanți și a premiat aproximativ 24.000 de firme din toate regiunile țării. La ediția din acest an, au fost analizate 898.915 de firme, fiind realizate peste 9.000 de clasamente naționale și regionale, în funcție de profit, cifră de afaceri, productivitate și performanță globală.

Topul IMM România rămâne unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoașterii excelenței în antreprenoriatul românesc, oferind vizibilitate și apreciere celor care contribuie activ la dezvoltarea economiei reale.

Alte știri