Cel mai amplu test clinic pentru un potenţial vaccin anticoronavirus a început în SUA

Foto: Digi24.ro

Cel mai amplu studiu clinic privind un potenţial vaccin anti-Covid-19 a început luni, cu primii 30.000 de voluntari cărora le vor fi administrate doze produse de Administraţia SUA, unul dintre proiectele intrate în ultima etapă în cursa mondială pentru imunizare, informează CNBC.

Nu există încă nicio garanţie că vaccinul experimental, dezvoltat de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA împreună cu firma Moderna, va fi într-adevăr eficient împotriva coronavirusului.

Voluntarii nu vor şti dacă li se administrează doze ale vaccinului experimental ori produse placebo. După două doze, oamenii de ştiinţă vor urmări atent care grup se va confrunta cu mai multe infecţii în timp ce urmează activităţi de rutină, mai ales în zonele în care virusul se răspândeşte.

„Din nefericire pentru Statele Unite, avem numeroase infecţii în acest moment”, a declarat recent dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional american pentru Boli Infecţioase şi Alergii.

Sursa: stiri.tvr.ro

Alte știri