Cel mai mic număr de infectări din ultimele două luni, dar s-au făcut mult mai puține teste ca de obicei

Alte 692 noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul bilanțul ajungând la 104.187, potrivit datelor publicate luni de către Grupul de comunicare strategică. Numărul de teste efectuate a fost mult sub cifrele obșnuite – abia peste 7.000 de teste efectuate.

În ultima zi s-au înregistrat alte 22 de decese, astfel încât bilanțul total al victimelor ajunge la 4.185.

La ATI în acest moment sunt 456 pacienți cu COVID-19.

Pe teritoriul României, 10.847 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.878 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.711 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 5 persoane.

Distribuie informația
Alte știri