ACTUALIZARE Adrian Hladii a murit. Fusese grav rănit după ce a sărit de la etaj, în încercarea de a scăpa de poliţiştii care îl capturaseră.
Adrian Hladii a fost capturat. Bărbatul a fost găsit într-un apartament din Oradea. Mascaţii au intrat în forţă peste el, iar el a încercat să scape, sărind de la etaj, si e acum in spital, spun cei de la digi24.ro.
Pe numele lui Adrian Hladii judecătorii Tribunalului Bihor au emis un mandat de arestare în lipsă și a fost dat în urmărire internațională.
Apropiaţii Daliei Duca, tânăra ucisă de Adrian Hladii, spun că cei doi au avut o relaţie timp de 5 ani. Barbatul era gelos și nu de puțne ori se purta violent cu tanara de 24 de ani, condusa, astazi, pe ultimul drum.
Potrivit unor surse, Adrian Haldii a mai fost condamnat în România de trei ori, de două ori pentru furt şi o dată pentru distrugere, executând două din cele trei pedepse. De asemenea, el ar mai avea o condamnare şi în străinătate.