Tres Court International Film Festival – ediţia 25 revine, de vineri şi până în 11 iunie, în 10 oraşe din România, reunind cele mai bune producţii mondiale de maximum patru minute.
Coordonat în România de Institutul Francez şi susţinut de Orange, festivalul ajunge anul acesta în zece oraşe din ţara noastră, cu proiecţii în cinematografe, în aer liber sau în diverse spaţii alternative: Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Piteşti, Râşnov, Sighetu Marmaţiei, Timişoara.
„De la Montreal la Veneţia, din China în România şi din insulele Seychelles în Noua Caledonie, publicul va vibra pe ritmul foarte scurt-metrajelor care, anul acesta, mai mult ca niciodată, vor dezvălui talentul şi pertinenţa noii generaţii de cineaşti. Să spui o poveste în mai puţin de patru minute poate părea improbabil. Şi totuşi, într-o epocă în care totul se accelerează, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice se află în centrul reflecţiilor şi al dezbaterilor, regizorii şi regizoarele îşi exersează virtuozitatea prin acest format condensat, care surprinde esenţialul”, precizează organizatorii.
Anul acesta, festivalul include competiţia internaţională – un program în două părţi, care reuneşte cele mai bune 40 de foarte scurt-metraje ale anului, venite din toate colţurile lumii; selecţia „Cuvintele Femeilor” – filme realizate în exclusivitate de femei, care vorbesc cu umor sau gravitate şi demontează ideile preconcepute; selecţia franceză – un program cere onorează producţiile din hexagon, francofonia şi referinţele culturale sau subiectele de actualitate din Franţa.
De asemenea, programul include selecţia familială – foarte scurt-metraje pentru copii de peste 6 ani şi părinţii lor, selecţia „Să râdem (înainte de sfârşitul lumii)” – „multă comedie şi puţin kitsch” şi selecţia documentară – un tur al lumii.
La nivel mondial, evenimentul atrage anual peste 15.000 de spectatori şi spectatoare de pe cele cinci continente. La finalul festivalului, la Tours (Franţa) se vor decerna nouă premii, printre care Marele premiu în valoare de 1.500 euro, Premiul pentru drepturile femeilor în valoare de 1.000 euro şi Premiul internaţional al publicului, pentru care şi spectatorii români vor fi invitaţi să voteze