Centru nou de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități din Bihor

Foto: pixabay.com

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Bihor, a depus spre finanțare astăzi, 16 septembrie, un proiect pentru construirea unui nou centru de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități.

DGASPC Bihor a înaintat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale cererea de finanțare din fonduri de la bugetul de stat pentru anul 2024.

Complexul ar urma să se construiască în satul Ghiorac din comuna Ciumeghiu pe un teren aflat în proprietatea publică a județului Bihor și să aibă o capacitate pentru îngrijirea a 50 de persoane. Dacă va fi aprobată finanțarea, acesta va avea 6 corpuri de clădire, cu o suprafață totală desfășurată de 2560 mp. Trei clădiri vor fi destinate cazării beneficiarilor, fiecare având o capacitate de 18 locuri,  dstribuite în 6 dormitoare.Vor mai fi construite un atelier, un depozit și o clădire administrativă. În curtea interioară vor fi amenajate zone de recreere cu foișoare, mese și bănci.

În acest complex vor fi relocați beneficiarii care în prezent se află în centrul de la Castelul Cighid, situat în aceeași localitate. Deoarece castelul este proprietate privată, costurile lunare de întreținere sunt semnificative, iar contractul trebuie renegociat anual. Totodată, amplasarea izolată a castelului creează dificultăți în integrarea beneficiarilor, accesul acestora la diverse servicii, precum și în transportul personalului.

Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea totală estimată a proiectului „Construirea Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități” se ridică la 28,9 milioane de lei, TVA inclus. Din această sumă, Consiliul Județean Bihor va cofinanța 10%, respectiv 2,9 milioane de lei.

Proiectele de hotărâre privind depunerea proiectului și studiul de fezabilitate au fost aprobate de Consiliul Județean Bihor în cadrul ședinței extraordinare de îndată din 13 septembrie.

Distribuie informația
Alte știri