Cinci spitale din linia I din județul Bihor au primit gratuit nebulizatoare medicale Cube S, utilizate în dezinfecția terminală aunităților medicale

Unitățile sanitare care beneficiază de donație sunt Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea“ Marghita, Spitalul Orășenesc Aleșd, Spitalul Municipal „Ep. N. Popovici” Beiuș și Spitalul Orăşenesc Ștei.

Aparatele, în valoare totală de 15.000 euro, au fost oferite spitalelor cu sprijinul prefectului Dumitru Țiplea, de către compania românească BND Cons. Nebulizatoarele Cube S, patentate și produse în România, funcționează prin pulverizarea soluțiilor dezinfectante în picături fine, creând o ceață densă de microparticule, care decontaminează complet orice spațiu închis. Această tehnologie este utilizată în special în spații mari pentru a dezinfecta aeromicroflora și suprafețele sau echipamentele care trebuie dezinfectate rapid.

Prefectul Dumitru Țiplea a adresat mulțumiri “companiei BND Cons, care se alătură efortului nostru de a combate răspândirea Covid-19. Presiunea pe aparatul sanitar este enormă în aceste zile și va rămâne constantă și în următoarele luni. Nebulizatoarele oferă unităților sanitare posibilitatea să lupte eficient împotriva virsului Sars-Cov-2, protejând atât personalul medical, cât și pacienții. Salut, totodată, faptul că aceste aparate sunt inventate și produse în România, la standarde medicale europene“.

BND Cons, producătorul gamei de nebulizatoare Cube Atomizers, cel mai mare producător de nebulizatoare de standard medical din Europa de Sud-Est, cu o capacitate de producție de până la 10.000 de unități lunar, a demarat o campanie de responsabilitate socială prin care dorește să sprijine unitățile medicale din România în efortul de tratare și protejare al pacienților. În cadrul acestei campanii, în colaborare cu autoritățile locale și instituțiile prefectului aleg unitățile medicale care au nevoie stringentă de aceste produse și primesc sub forma de donații nebulizatoare medicale Cube S cu capacitate de pâna la 500 mc.

“Nebulizatoarele Cube Atomizers sunt produse care înglobează tehnologie de top șipot dezinfecta spații de până la 100.000 mc la o singură dispersie. Sunt produse în Romania și în acest moment sunt comercializate în Uniunea Europenă, SUA, Australia și Orientul Mijlociu. Politica companiei BND Cons este să faciliteze achiziția acestor aparate de către unitatile medicale, instituții și companii private din Romania, astfel încât în acestă perioadă pandemică să ne putem proteja cât mai bine și să regăsim cât mai curând o formă de normalitate care să ne facă viața mai sigură și confortabilă“ a declarat reprezentantul companiei, Radu Ion.

Distribuie informația
Alte știri