Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a participat sâmbătă, la Oradea, la festivităţile organizate pentru marcarea a 105 ani de la instaurarea administraţiei româneşti în judeţul Bihor şi în municipiul reşedinţă de judeţ.
Fostul premier a susținut și un discurs în care, pentru început a făcut o scurtă rememorare a momentului de acum 105 ani, subliniind că evenimentul de sâmbătă este o sărbătoare a libertăţii, a democraţiei şi a toleranţei.
„La 20 aprilie 1919, în sfânta zi de Paşti, soldaţii români, conduşi de generalul Moşoiu erau întâmpinaţi de autorităţile locale şi de orădeni cu bucuria scăpării de teroarea bolşevică şi cu încrederea într-un viitor la libertăţii şi unităţii. Azi, la 105 ani distanţă, suntem cu toţii la o sărbătoare a libertăţii, a democraţiei şi a toleranţei”, a afirmat Nicolae Ciucă.
În partea a doua parte a cuvântării, liderul PNL a vorbit despre investițiile realizate în ultimii ani în orașul Oradea. Referindu-se la recenta inaugurarea a drumului expres Nicolae Ciucă a greșit numele președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, botezându-l Ilie Stolojan.
”Oradea este conectată la A3, Autostrada Transilvania, prin drumul expres recent dat în folosință și m-am bucurat că am putut să particip, alături de domnul președinte al Consiliului Județean, domnul Ilie Stolojan și de domnul primar Birtala inauguratea acestui obiectiv”, a spus Nicolae Ciucă.
Zeci de mii de orădeni, s-au adunat sâmbătă, 20 aprilie, în centrul orașului pentru a participa la manifestările pregătite de Primăria Oradea pentru a marca împlinirea a 105 ani de la intrarea trupelor române în Oradea (la 20 aprilie 1919), în frunte cu generalul Traian Moșoiu și de la instaurarea administrației românești în orașul de pe Crișul Repede.