Clubul orădean King do-Lions, beneficiar al programului de digitalizare prin PNRR. Comunicat

Recent a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Digitalizare Asociația Clubul Sportiv King do-Lions Oradea”, cu număr de ordine 834/i9/c7, finanțaț prin Planul Național de Redresare și Reziliență, din apelul de proiecte: Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale, pe componența 7 – transformare digitală, contract încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR reprezentat legal prin Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul investițiilor și proiectelor europene pe de o parte și Clubul Sportiv King do-Lions Orade, în calitate de beneficiar, reprezentat legal de către domnul Tulkos Romeo, președintele clubului.

Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni, fără a depăși data de 31.12.2025, iar valoarea totală este de 368.060,27, din care cofinanțarea din partea beneficiarului, aferentă cheltuielilor eligibile este de 18.299,19.

Obiectivul general este accelerarea transformării digitale a Clubului Sportiv King do-Lions Oradea, în vederea îmbunătățirii eficiente interne, extinderea accesului la serviciile digitale pentru comunitate și creșterea impactului social prin utilizarea inovativă a tehnologiei.

Implementarea tehnologiilor digitale este esențială pentru eficientizarea proceselor interne, ceea ce va reduce costurile operaționale și va scurta timpul necesar pentru gestionarea datelor și comunicarea cu beneficiarii. Această transformare digitală va contribui direct la îmbunătățirea performanței organizaționale și va spori calitatea serviciilor oferite, aliniindu-se cu indicatorii de performanță specifici proiectului.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate sisteme lot de monitorizare a performanțelor activității sportive, care va duce la multiple beneficii, contribuind semnificativ la îmbunătățirea performanței sportivilor și la optimizarea programelor de antrenament. Senzorii de mișcare și dispozitivele de monitorizare a ritmului cardiac, vor oferi date precise despre parametrii fizici ai sportivilorși vor identifica zonele care necesită îmbunătățiri.

“Acest proiect de digitalizare reprezintă un demers esențial, având un impact direct asupra îmbunătățirii procesului de pregătire sportivă. Acesta oferă multiple beneficii, în special pentru sportivi, prin posibilitatea de personalizare a programelor de antrenament, precum și prin facilitatea analizei datelor și a feedback-ului în timp real. Pentru a susține creșterea performanței și pentru a asigura un mediu de pregătire aliniat standardelor profesionale, este imperativ să ne concentrăm și asupra dezvoltării acestei competențe tehnologice.” – Tulkos Romeo, președintele clubului King do-Lions

Alte știri