Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 13 aprilie, și măsurile care vor fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 08.04.2021, Hotărârea numărul 22.
Prin acest act, se prelungește starea de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021.
În toate localităţile se va permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.
De asemenea, în toate localităţile se va permite circulaţia enoriaşilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”
De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.
Se menține limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă sau sunt situate pe litoralul Mării Negre: 70.1. Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova; 70.2. Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita; Pagina 10 din 11 70.3. Borșa și Cavnic din județul Maramureș; 70.4. Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov; 70.5. Sovata din județul Mureș; 70.6. Vatra Dornei din județul Suceava; 70.7. Voineasa din județul Vâlcea; 70.8. Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul CarașSeverin; 70.9. Arieșeni din județul Alba; 70.10. Durău din județul Neamț; 70.11. Novaci-Rânca din județul Gorj; 70.12. Păltiniș din județul Sibiu; 70.13. Stâna de Vale din județul Bihor; 70.14. Straja din județul Hunedoara; 70.15. Constanța, Cap Aurora, Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, Jupiter, 2 Mai, Vama Veche, Zona Mamaia Nord, Mamaia Sat, Mangalia, Neptun-Olimp, Saturn, Techirghiol, Năvodari și Venus din județul Constanța.
În toate localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2 la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00 cu excepţii referitoare la deplasări în interes de serviciu, pentru asistenţă medicală sau pentru persoanele aflate în tranzit.