Vadu Crișului ne oferă cu generozitate un colț de rai la o aruncătură de băț de Oradea. La mai puțin de o oră distanță dacă alegeți să mergeți cu mașina sau cu trenul, vă așteaptă o oază de liniște și de verdeață, ce vă vor ajuta să vă eliberați de stres și să vă încărcați din nou bateriile sufletești, emoționale și fizice.
Drumul de la haltă sau de la șosea șerpuiește pe lângă satul de vacanță, spre Defileul Crișului Repede din Munții Pădurea Craiului. Odată ajunși în pădure, ați ajuns la poarta raiului. În funcție de anotimp, e totul în nuanțe și tonuri de verde bogat sau de maro și gri auster, dar de o liniște și pace care vă năucesc în primul moment. Drumul spre Peștera Vadu Crișului este marcat și amenajat de salvamontiști și ecologiști prin forțe proprii sau cu fonduri europene. Panourile educative pentru a lăsa locul curat pe parcursul drumeției însoțesc turistul la fel ca lanțurile ajutătoare pe cărările înguste, pe marginea defileului. Noua cabană, încă în construcție, rămâne în dreapta, iar poteca duce netulburată la peșteră. Până acolo vi s-a terminat deja apa, vă este sete și vă mai stresați și cu gândul la biletul de intrare și la ghid. Puteți respira adânc și liniștit: apa care iese din peșteră e potabilă și (conform analizelor de laborator) mai pură decât toate apele îmbuteliate, biletul de intrare e doar 15 lei de căciulă, iar ghidul vorbește fluent română și maghiară. Pe deasupra e foarte amabil și empatic. Deci umpleți-vă flaconul și așteptați formarea grupului de vizitare.
Pregătiți pentru șocul termic? În peșteră temperatura e constantă: 10 C. Dacă ați venit la 28-30 C, veți avea o surpriză literalmente rece. Dacă e ger, veți începe să transpirați. Pentru cei care merg pentru prima dată la peșteră și pentru cei care nu au mai fost de peste zece ani, continuă surprizele. Pentru ceilalți continuă bucuria reîntâlnirii cu un loc liniștit, care se schimbă atât de încet încât pare neschimbat. Ghidul își începe povestea adaptată la specificul fiecărui grup, cu povestea descoperirii peșterii de către Karl Handt și Czaran Gyula, continuă apoi cu prezentarea pârâului subteran, a florei subterane care și-a făcut apariția odată cu descoperirea, amenajarea și creșterea numărului de vizitatori, a faunei, iar apoi trece la prezentarea formațiunilor calcaroase formate de-a lungul timpului. Ascultând ghidul, trăgând fără să vreți cu urechea la discuțiile celorlalți turiști care au vizitat peșteri în diferite locuri ale Europei, constatați brusc că vă simțiți mai bine, mai liniștit, că viața se mișcă undeva afară și fără dumneavoastră, că sunteți doar o făptură efemeră lângă multe alte făpturi efemere, că ați ajuns într-un colț de rai, chiar dacă una dintre încăperi a fost denumită „iad”, iar o formațiune e „ochiul dracului”. Pantofii alunecă pe drumul umed, vă loviți la cap sau la picioare de tavanul prea jos pe anumite porțiuni sau de scările prea abrupte, dârdâiți de frig și sunteți inundat de liniște și de mulțumire. Aveți grijă instinctiv de ceilalți turiști, iar ghidul stă ca o stâncă în furtună și supraveghează grupul. Totuși este frumos să trăiești și să ai parte de o asemenea experiență la sfârșit de săptămână sau în concediu, deși dimineață încă nu voiai să te ridici din pat, ci doar să dormi mai departe.
Doar jumătate din Peștera Vadu Crișului este amenajată și deschisă pentru turiști. Cealaltă jumătate este încă cercetată de speologi. Încă nu se știe când va mai fi amenajată o porțiune. Dar asta nici nu este foarte important. După ce vedeți ferigile de peșteră care fac fotosinteză la lumina reflectoarelor aprinse câteva ore pe zi, unii turiști își doresc să nu se mai amenajeze nimic pentru a nu se distruge un ecosistem unic, ce adăpostește mii de lilieci, crustacee și insecte. Oamenii au distrus destul deja.
Înapoi afară vă întâmpină căldura sau răcoare pe care le-ați părăsit și lumina zilei. Dacă ați obosit și nu vreți să continuați traseul spre Cascadă sau spre Șuncuiuș, vă întoarceți spre Vadu Crișului. Un obiectiv a fost bifat, așa că aveți în sfârțit timp să observați fluturi și păsări, flori și arbori, caiacele și turișii care fac rafting ușor pe Crișul Repede, pe cei care se cațără pe stîncile ce străjuiesc defileul. Strict în această vară, a plouat puțin. Caiacele înaintează greu pe firul de apă, raftingul nu e atât de spectaculos pe cât v-ați dori, iar practicanții trebuie să coboare de câteva ori din barcă pentru a o împinge mai departe. În ani mai bogați în precipitații, raftingul la Vadu Crișului poate fi nu doar spectaculos, ci și periculos. La fel ca și cățărarea pe stânci.
Ajunși din nou la pod, constați că vă este foame. Dacă nu v-ați pus mâncare de acasă, vă puteți opri la una din pensiunile cu restaurant sau la unul din restaurantele din sat să vă potoliți foamea. Sătul puteți deja raționa mai bine și începeți să simțiți că ieșirea la Vadu Crișului și la Peșteră a fost mai mult decât o ieșire din oraș. A fost o ieșire din voi înșivă și o reîntâlnire cu voi înșivă, un altfel de voi înșivă. Ați fost într-un colț al raiului. Și a fost atât de bine și de frumos!
Daniela Stoica
