Comunicat : Swimathon 2016 – proiecte înscrise

Fundația Comunitară Oradea pregătește starting-blocurile și tribunele pentru Swimathon – ediția 2016, care va avea loc în data de 25 iunie 2016, la Bazinul „Ioan Alexandrescu” din Oradea. Ambasadorii – Fundraiseri din tot județul pot deja să se înscrie pe pagina web http://www.fundatiacomunitaraoradea.ro/activitati/swimathon ca susținători activi ai unui proiect cu care rezonează, contribuind astfel la strângerea fondurilor necesare pentru implementarea lui.

Proiectele de inimă ce pot fi susținute în acest an sunt:

  1. Povești nespuse – Asociația Down – Oferirea de terapii logopedice, de stimulare cognitivă și psihomotrică celor 45 de copii, tineri și adulți cu sindrom Down.
  2. Dușuri sociale pentru persoanele fără adăpost – Asociația Caritas Eparhial Oradea – Asigurarea unor condiții minime de igienă necesare persoanelor fără adăpost, oferindu-le acces la duș și haine curate de două ori pe săptămână.
  3. Tabăra mult visată – Fundația Comunia – Tabără pentru 300 de copii și tineri proveniți din familii disfuncționale, defavorizate sau monoparentale.
  4. Junior ranger în Oradea – Ecotop Oradea – Creșterea gradului de responsabilizare a tinerilor față de mediul înconjurător prin înființarea unui grup de ”Junior rangeri” care să activeze în ariile protejate din județul Bihor.
  5. Pasiunea depășește granițele impuse de boală Emanuela & Aurelian – Acoperirea costurilor unor investigații suplimentare pentru doi frați diagnosticați cu o boală rară, Imunodeficiență Comună Variabilă (IDCV).
  6. Emoții sănătoase, copii fericiți – Grup de voluntari – Ateliere periodice, interactive, pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor care provin din familii defavorizate aflate în mediul rural.
  7. Prietenie pentru o cauză! FRCCF-Centrul Comunitar ”Prietenia” Popești – Descurajarea abandonului școlar pentru cei 30 de copii beneficiari ai serviciilor centrului comunitar din Popești prin furnizarea unei gustări pe zi și asigurarea sprijinului la efectuarea temelor din partea personalului specializat.
  8. Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii ”Sfântul Nectarie” – Fundația Mihai Neșu – Kinetoterapie, terapie ocupațională, logopedie și consiliere pentru copiii cu dizabilități neuromotorii.
  9. Există viață după doliu – Hospice Emanuel – Sprijinirea adolescenților care trec prin etapele doliului.
  10. Terapii holistice pentru recuperarea copiilor cu dizabilități – Pyramid Learning Center – Susținerea financiară a terapiilor copiilor cu diferite dizabilități, cu vârste cuprinse între 2-7 ani.
  11. Susține-l pe Rareș! – Asociația Rareș Ștefan – Recuperarea medicală a lui Rareș prin asigurarea continuității terapiilor zilnice.
  12. Grădina terapeutică – Asociația SOS Autism – Amenajarea unei grădini terapeutice pentru copiii și tinerii cu autism.
  13. Un pas mai aproape de primul pas – Asociația Vladimir Angelman – Recuperarea neuromotorie a lui Vladimir, diagnosticat cu sindrom Angelman.
  14. Tabăra Yuppi pentru copii cu diabet Asociația Yuppi – Tabere gratuite de recreere terapeutică pentru copii cu vârste cuprinse între 7-13 ani şi care au fost diagnosticați cu diabet de tip 1.
  15. Două mâini dibace – Asociația Curcubeul Copiilor – Realizarea unor ateliere pentru copiii centrului de plasament nr. 2 din Oradea, care să-i ajute la o integrare socio-profesională mai ușoară ȋn momentul ȋn care vor ieși de sub protecția statului.
  16. Împreună pentru educația copiilor supradotaţi – Asociația Pro Cariere – Familiarizarea părinților și copiilor cu metoda învățării mediate a lui Reuven Feuerstein, care dezvoltă gândirea flexibilă, inteligența și abilitățile de învățare.
  17. Proiect educațional național – BRD – Groupe Société Générale
  18. Fondul Științescu – Fundația Comunitară Oradea – Un program de finanțare pentru proiecte educaționale care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor.

Cu cât vom fi mai mulți Ambasadori, Înotători și Susținători, cu atât vom putea transforma resemnarea semenilor și tristețea copiilor noștri în speranță și sete de viață. Fii eroul lor! Fii eroul nostru!

La ediţia din anul 2015 au participat 244 înotători, 830 susţinători şi s-au adunat fonduri în valoare de 54.928,85 lei pentru 15 cauze.

Haideți să batem recordul de anul trecut! Haideți să fim mai buni și mai generoși!

afis_general_swimathon_2016_jpg_1

 

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds