În zilele de 6-7 martie 2023 comunitatea evreiască sărbătorește Purimul. Sărbătoarea Purim este una dintre cele mai vesele sărbători evreiești și marchează salvarea poporului evreu de ura lui Haman.
Povestea Purimului, care a avut loc acum 2300 de ani, are la bază salvarea evreilor în Imperiul persan, de la nimicirea plănuită de Haman, marele vizir al regelui Ahaşveroş. Această zi a fost sortită pierii poporului evreu, dar întâmplare fericită, poporul evreu a triumfat. cu distrugerea primului Templu evreii au fost trimiși în exil în Babilon. La scurt timp după aceea, perșii au cucerit Babilonul și țările înconjurătoare, acordând o oarecare autonomie supușilor lor evrei până la punctul în care Cyrus, regele Persiei, le-a permis evreilor să se întoarcă în patria lor, să reconstruiască Templul și orașele și să-și refacă viața. Când Ahaşveroş a urcat la putere și a domnit peste 127 de provincii, a interzis continuarea construcției Templului.
După cum este relatat în Cartea Esterei, Haman a decis exterminarea tuturor evreilor care locuiesc în aceste provincii. Haman a tras la sorți pentru luna și ziua în care își va îndeplini planul malefic. De aici și numele de Purim, care înseamnă „sorți”. Soarta a indicat luna Adar și a 13-a zi. Estera, a fost aleasă dintre cele mai frumoase din regat pentru a lua locul reginei Vashti, care a fost executată pentru că a refuzat să se prezinte în fața regelui în timpul somptuosului banchet pe care l-a organizat. Mordehai, unchiul Esterei s-a bucurat, de asemenea, de o poziție înaltă în serviciul regelui. Sfătuită de el, Estera a mijlocit în favoarea poporului evreu și a denunțat regelui planul lui Haman. Într-un exces de furie, regele a ordonat ca Haman să fie spânzurat și a permis evreilor să se apere împotriva celor care doriseră distrugerea lor. Ziua de 14 din Adar (a doua zi după data stabilită de Haman), a fost, prin urmare, aleasă ca dată de sărbătoare pentru Purim.
De Purim se citeşte Meghilat Ester (Cartea Esterei), începând cu seara de 13 Adar. Fiind o Sărbatoare a bucuriei, este însoțită de cadouri, jocuri și carnavaluri.

La secția Muzeul Orașului Oradea, în cadrul expoziției „Comunitatea Evreilor Mesianici”, realizată în colaborare cu Comunitatea Evreilor Mesianici din Oradea, vizitatorii pot admira obiecte reprezentative pentru Sărbătoarea Purim. Sunt expuse: Megilat Ester – sulul care conține Cartea Esterei; Raashan – instrument folosit pentru a face gălăgie la citirea numelui lui Haman, de Purim sau o Mascuță.