Iubitorii muzicii au fost răsfățați aseară cu un concert de șlagăre simfonice, care a deschis FestiFall 2025, Festivalul Toamnei Orădene. Dirijorul Vladimir Lungu și orchestra Filarmonicii au interpretat lucrări celebre din operă, operetă, zarzuela și musical, seara fiind încununată cu Rapsody in Blue de George Gershwin. Solist a fost pianistul Cezar Platon, concertul însemnând pentru el și debutul pe scenă alături de o orchestră profesionistă.
Vladimir Lungu și orchestra au evoluat într-un program alcătuit inteligent, în care piesele spumoase au alternat cu intermezzo-uri. De la Uvertura la Cavaleria ușoară de Franz von Suppe au legănat publicul în Barcarolle din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach, l-au pus față în față cu scurgerea timpului în Dansul orelor din opera Gioconda de Amilcare Ponchielli, pentru a-i da răgaz să răsufle prin Intermezzo din Cavaleria rusticană de Pietro Mascagni. Sprințara La Tregenda din opera Le Villi de Giacomo Puccini a fost urmată de Intermezzo din opera Fedora de Umberto Giordano, iar prima parte s-a încheiat cu o adevărată orgie sonoră și timbrală prin Bacchanale din opera Samson și Dalila de Camille Saint-Saens.
Partea a doua a concertului a cuprins uvertura la zarzuela Nunta lui Luis Alonso de Geronimo Gimenez, Danzon 2 de Arturo Marquez, Mambo din West Side Story de Leonard Bernstein și a culminat cu Rapsody in Blue de George Gershwin. Cezar Platon este la vârsta potrivită pentru această lucrare, având încă lejeritatea necesară pentru pasajele de jaz și frământările ieșirii din adolescență pentru pasajele melancolice, dar și izbucnirile impetuoase solicitate de Gershwin în Rapsody in Blue, în care a țesut elemente de jazz, de muzică clasică și spiritul aventuros și însetat de viață de după Primul Război Mondial, curmat atât de repede de Marea Recesiune Economică, iar apoi de Cel de al Doilea Război Mondial. Peste câțiva ani va interpreta Rapsody in blue cu nuanțele maturității și a noilor experiențe și cunoștințe acumulate, dar nu e sigur că va mai păstra această lejeritate și sete de joc, de aventură pe claviatură.
Pentru orchestră și dirijor programul a fost un adevărat tur de forță, pasajele pur simfonice alternând cu cele de balet, din romantismul european până la muzica experimentală americană din prima jumătate a secolului al XX-lea. O bună parte dintre muzicieni au avut pasaje solistice, iar Bacchanale și Mambo au solicitate întregul ansamblu la maxim.
Publicul a răsplătit solistul, orchestra și dirijorul cu aplauze înflăcărate. Solistul a răspuns cu două bissuri ca semn de mulțumire.
Daniela Stoica
