A zecea ediţie a concertului de colinde româneşti „Tradiţii prin ochi de copii” va avea loc vineri, de la ora 17.00, în Bazilica Sfinţii XII Apostoli din Roma, anunţă Accademia di Romania. Evenimentul, devenit tradiție pentru comunitatea românească din capitala Italiei, este organizat de Asociaţia „Insieme per Athos”, Episcopia Ortodoxă Română din Italia, Accademia di Romania din Roma şi Radio România, sub patronajul ambasadelor României în Italia, pe lângă Sfântul Scaun și al Republicii Moldova.
Pe scenă vor urca Corul Colegiului Pio Romeno, Corul polifonic Santo Romano il Melode, Corul „Teiul Înflorit” împreună cu copiii de la Parohia Sfântul Dumitru Stăniloaie din Santa Marinella, precum şi Ceata colindătorilor Nepsis.
Spectacolul va fi prezentat, în premieră, de patru copii români din diaspora – Ioana Videa, Elisabeta Cosma, Maria Angheluș şi Nicholas Bulgaru – care vor introduce colindele, invitaţii şi obiceiurile româneşti de iarnă în română şi italiană.
Concertul este susţinut de parohiile românești din Italia și de profesorii lectoratelor de limba română, contribuind la transmiterea tradițiilor către copiii români din diaspora. Evenimentul beneficiază de promovarea presei italiene și române, iar coordonarea aparține Elenei Postelnicu, corespondent Radio România și președinte al Asociației Presei Străine din Italia.
Concertul are loc într-unul dintre cele mai impresionante lăcașuri baroce ale Romei, Bazilica Sfinţii XII Apostoli, aflată între Fontana di Trevi și Piazza Venezia. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
