În plină criză a gazelor, care afectează deja 12 țări, printre care și Germania, apare calea prin care România să importe și altfel de gaze decât cele rusești.
Grecia și Bulgaria inaugurează un interconector de conducte care deschide țării noastre poarta de acces atât la gazele azere, din Marea Caspică, cât și la cele lichefiate americane, prin Grecia. Aflat în Grecia, premierul anunță că vom putea ajuta cu gaz și țările vecine – Ucraina și Moldova.
Pentru prima dată în istorie, o conductă de gaze cu o lungime de 180 de kilometri între Bulgaria și Grecia oferă României posibilitatea unor importuri altele decât rusești.
Capacitatea inițială a interconectorului de gaze este de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care România, spun specialiștii, ar putea spera, la nevoie, la un volum de 1-1,5 miliarde de metri cubi. Asta înseamnă sub 10% din consumul nostru. La fel ca în alte țări europene și la noi guvernul ar lua în calcul raționalizarea gazului pentru companii în această iarnă, dacă nu va putea asigura necesarul din import.
În România se consumă într-o zi de iarnă 55 milioane de metri cubi de gaze, dar la temperaturi foarte joase se poate ajunge și la 75 de milioane. Pentru a acoperi diferența, ar urma să importăm gaze. Bulgarii, rămași fără livrări rusești, primesc deja gaz lichefiat.
Sursa: StirilePROTV