Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, organizează o conferință de marcă în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, ediția a XXVII-a.
Evenimentul, intitulat „Principalele precondiții ale Răscoalei lui Horea în Transilvania din secolul al XVIII-lea”, va fi susținut de dr. Paul E. Michelson, profesor emerit la Huntington University (Indiana, SUA) – o autoritate recunoscută internațional în studiul istoriei românești.
Va avea loc marți, 13 mai 2025, ora 17:00, in Sala de onferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A). Moderator este prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor
Dr. Michelson, de trei ori bursier Fulbright – IREX în România, este cunoscut pentru lucrările sale fundamentale dedicate istoriei și istoriografiei românești, între care se remarcă volumul „Politica românească 1859–1871: de la Prințul Cuza la Prințul Carol”, distins cu Premiul Bălcescu al Academiei Române.
Conferința va aduce în prim-plan contextul istoric, social și politic care a condus la una dintre cele mai semnificative mișcări țărănești din istoria Transilvaniei, cu accent pe modul în care aceste evenimente pot fi reinterpretate în lumina cercetării contemporane.
Intrarea este liberă, în limita a 150 de locuri. Publicul pasionat de istorie este invitat să participe la un dialog viu cu trecutul.