Conferința „Dimitrie Cantemir la confluența dintre culturi”, susținută de dr. Ștefan Lemny, la Oradea

Muzeul Țării Crișurilor organizează conferința „Dimitrie Cantemir la confluența dintre culturi”, susținută de dr. Ștefan Lemny. Evenimentul ca avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 10.

Conferința se va desfășura în cadrul Sesiunii Internaționale a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, ediția a III-a: „Interferențe. Trecut, prezent, viitor”. Evenimentul va fi urmat de lansarea volumului „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”, Editura Polirom, Iași, 2024, autor Ștefan Lemny, și va fi moderat de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al instituției muzeale. Prezentarea cărții va fi făcută de către prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea.

Ștefan Lemny (n. 20 iunie 1952, Beia, jud. Brașov) este un istoric român, naturalizat francez. A studiat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și și-a luat doctoratul în istorie. A făcut un al doilea doctorat în Franța, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Este specialist în istoria secolului al XVIII-lea şi în istoria culturală: mentalități, sensibilități, relaţii culturale dintre Est şi Vest. A lucrat la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași până în 1990. Din 1991 s-a stabilit în Franța, unde a devenit responsabil de colecțiile de istorie pentru Europa Centrală și de Est la Bibliothèque Nationale de France, Paris. A primit Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea despre Cantemirești și este membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” de la Iași din 2019.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.

Alte știri