Connecting Europe Express, trenul-simbol prin care Bruxelles atrage atenția asupra importanței investițiilor în căile ferate, a ajuns, vineri, în Gara de Nord din București. Trenul va rămâne în România până duminică dimineața, când va pleca din țară pe la Curtici.
În România străbate 900 de kilometri și va opri în mai multe gări de pe parcurs, inclusiv la Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și Arad.
Trenul denumit simbolic „Connecting Europe Express” va ajunge la Oradea, sâmbătă, 18 septembrie, la ora 21:21, unde va staționa aproximativ 55 de minute. Aici, autoritățile locale vor avea un mesaj de bun venit pentru oaspeți, după care se va face un schimb de steaguri/fanioane între oficialitățile orădene și delegațiile participante. Mai apoi, cei prezenți vor putea admira expoziția de imagini feroviare organizată în incinta holului stației CFR. Delegații vor avea ocazia și să vadă centrul orașului în cadrul unei vizite scurte, după care aceștia se vor reîntoarce în gară, trenul urmând să plece din Oradea la ora 22:16.
Traseul trenului este de peste 20.000 km, incluzând traversarea a 26 de țări și oprirea în peste 100 de localități. Punctul final va fi în 7 octombrie, la Paris.
