Consiliul Județean Bihor poate accesa finanțare pentru crearea Parcului Științific și Tehnologic. Se va întinde pe o suprafață de 6000 metri pătrați, în zona Facultății de Științe Socio-Umane din Oradea.
“Această entitate presupune un parteneriat real între administrație, Universitate – pentru că furnizează partea de cercetare și mediul de afaceri. Încercăm să înaintăm cu acest proiect. În funcție de contribuția financiară pe care va trebui să o asigurăm, vom solicita suma maximă de finanțare. Dacă procentul de finanțare este 50% vorbim despre 7 milioane euro, dacă este 2%, vom solicita suma maximă”, a spus Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean.
Potrivit specialiștilor din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, succesul unui Parc Științific și Tehnologic este dat de mediul de afaceri. Oricare dintre companiile de pe piață va putea accesa, în viitor, finanțare doar dacă va exista transfer tehnologic. “Va avea prototipul prin Parcul Științific și Tehnologic, Consiliul Județean Bihor punând bazele pentru ceea ce înseamnă Oradea în 2025”, a spus Marcel Boloș, șeful ADR N-V.