Consiliul Județean împreună cu Primăria Oradea demarează o campanie de promovare a destinațiilor turistice Bihor și Oradea. Pentru acest lucru, la 1, februarie cele două instituții, prin organizațiile specializate în turism ( AMD, CNIPT SI APTOR), vor participa la Gala Turismului Maghiar, organizată la Budapesta. De asemenea, în perioada 2-5 martie, cu prilejul Târgului de Turism – „Utazás “, cele două instituții vor participa împreună în cadrul standului României.
Scopul acestor activități este de a atrage turiști în zona Bihorului și de a conștientiza publicul despre atracțiile turistice ale județului Bihor și ale municipiului Oradea. Țintele celor două evenimente sunt turiștii din Ungaria, care reprezintă, potrivit statisticiii, cea mai mare piață de turiști din străinătate.
Totodată, cele două entități își propun atragerea de turiști din zonele dinspre care există rute aeriene interne, prin participarea la târgurile de turism din București ( 16-19 februarie) și Iași (17-19 martie). Este vorba despre turiștii din capitala României, din Moldova și din Dobrogea, care de acum pot ajunge în Bihor, prin zborurile Oradea-București-Iași ( 4 zboruri săptămânale),respectiv Oradea- Constanța, care vor debuta în iunie 2017.