30.000 de euro pentru 320 de autobuze. Plus vreo 20.000 de euro/an/mentenanță! Este vorba de sumele pe care Consiliul Județean Bihor intenționează să le investească în achiziționarea și echiparea cu GPS-uri a tuturor mijloacelor de transport în comun, ce prestează servicii de transport a persoanelor pe raza întregului județ. Chiar dacă firmele ce prestează acest serviciu sunt, de fapt, societăți comerciale private, conducerea Consiliului Județean susține implementarea până la finele acestui an a acestui sistem de monitorizare a curselor regulate pentru o centralizare în timp real a a informațiilor privind poziția și mobilitatea vehiculului de transport.
„Achiziționarea echipamentului GPS + abonamentul lunar de mentenanță, adică 5 euro/lună/aparat, vor fi suportate din bugetul Consiliului Județean. Aparatele rămân în proprietatea CJ pe perioada valabilității autorizației emise. Astfel, vor fi echipate aproximativ 300-320 de autobuze, incluzând aici și rezervele”, susține Pasztor Sandor, președintele Consiliului Județean Bihor. La ora actuală, circa 220 de autobuze efectuează curse regulate.
O altă problemă abordată la conferința de presă de joi, 18 august, de șeful administrației județene o constituie lipsa stațiilor omologate. În Bihor, conform datelor deținute de CJ, doar la Marghita și Săcuieni există stații de transport public avizate și autorizate, iar localitățile Popești, Remetea, Tăuteu, Sălard, Nucet sau Roșia au demarat deja procedurile pentru a intra în legalitate. „Fără aceste stații de îmbarcare/debarcare amenajate de autoritățile locale, autorizate și avizate de administratorii drumurilor (Consiliul Județean, CNADNR, consilii locale după caz). respectiv de Poliția Rutieră, după expirarea actualului program județean de transport în comun, în anul 2019, nu mai putem reautoriza niciun traseu”, subliniază Pasztor, care precizează că toate aceste măsuri vor trebui să revoluționeze în mare măsură transportul în comun a celor 560.000 de călători, care apelează lunar la acest serviciu. De altfel, cele 610 de curse ce sunt efectuate zilnic pe 162 de trasee trec prin aproximativ 800 de puncte de îmbarcare/debarcare, dar majoritatea sunt improprii ca stații publice…
Conform reglementărilor în vigoare, consiliiile locale trebuie să amenajeze stații în intravilan cu pană de intrare și ieșire cu lungime totală de 28,5 m. În extravilan, stațiile vor fi amenajate de Consiliul Județean cu pană de intrare și ieșire de 52 m. „Am identificat 31 de locații pentru care există planuri de situații, ce vor fi amenajate de CJ, pe drumuri județene și naționale. O stație amenajată ne va costa 20-22.000 de lei, dar sunt situații speciale ca în extravilanul localității Cociuba Mică, de exemplu, unde, din cauza terenului accidentat, trebuie amenajată o stație specială cu două benzi de acces pe o parte a drumului, ce ne va costa cât 3-4 stații!”, conchide președintele CJ Bihor.
Din calculele administratorilor județului, circa 770 de stații ar trebui să fie amenajate de consiliile locale. Fără aceste stații, localitățile respective riscă ca din 2019 să nu mai fie incluse în rețeaua de transport public județean, iar accesul cetățenilor respectivelor localități la serviciul public de transport să fie restricționat.
Toate modificările gândite de Consiliul Județean au fost deja postate pe site-ul wwww.cjbihor și se regăsesc și pe platforma lansată în luna mai a acestui an, www.bihortransport.ro.
Președintele Pasztor Sandor recunoaște că se așteaptă la o avalanșă de nemulțumiri din partea primarilor sau din partea operatorilor de transport, însă momentul 2019, cel de încheiere a programului actual de transport, va trebui să găsească CJ Bihor cu temele făcute cu atât mai mult cu cât la licitația europeană privind serviciul public de transport județean vor putea participa și firme dinanfara României…
Urmărește materialul VIDEO să afli și de sistemul e-ticketing – al treilea pas – pe care CJ îl vrea implementat până în 2019. Acest sistem ar permite oricărui călător din Bihor s-și poată planifica și plăti de oriunde și cât mai simplu orice călătorie în județ, indiferent de ruta/rute, operatorul/operatorii de transport. Va fi interesant să o vedem pe nana Floare de la Tărcăița, la venerabila vârstă de 80 de ani, cum își va rezerva locul în cursa de joia pentru piața din Beiuș….