La ședința ADD care a avut loc, ieri, 01 februarie 2017 s-au prezentat studiile de fezabilitate în baza cărora se vor putea realiza construcțiile.
Edilii au la dispoziție două variante: bazin de înot cu toate facilitățile aferente, în valoare de 760.659 Euro + TVA, respectiv un bazin didactic și unul pentru copii cu toate facilitățile, a căror valoare se ridică la suma de 953.432 Euro + TVA. Primăriile Salonta, Beiuș, Valea lui Mihai, Săcuieni și Marghita au anunțat că optează pentru varianta care include două bazine. Conducătorii administrațiilor publice din Aleșd, Vașcău și Nucet au optat pentru proiectul cu un singur bazin de înot, iar conducerea orașului Ștei se va decide în perioada imediat următoare.
“Consiliul Județean Bihor și-a asumat rolul de coordonator al acestui proiect major. Vom susține finanțarea pentru prima variantă, primăriile urmând să contribuie cu diferența de sumă în cazul în care optează pentru construirea a două bazine. Anul acesta va fi demarată construcția în cel puțin două localități”, a declarat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.